Ivorianul Lacina Traore este golgheterul clujenilor în acest debut de sezon, având cinci goluri marcate în toate competițiile.
Traore a marcat la Bistrița al treilea gol în Liga I în acest debut de sezon și este decis să continue să înscrie la foc automat. „Mă bucur foarte mult că am reușit să marchez și cu Gloria. Sunt în mare formă, dar știu că mai am mult de muncă. Sper ca antrenorul să se bazeze în continuare pe mine, pentru că vreau să joc cât mai mult”, a declarat atacantul ivorian, decis să perforeze și poarta lui PSV Eindhoven, joi seara. „Va fi cel mai greu meci pentru noi, fiindcă PSV este o echipă puternică. Mergem acolo să ne jucăm șansa și cred că putem veni acasă cu puncte. Vreau să marchez și acolo”, a mai spus Traore. Numele lui Traore a început să fie scandat tot mai des de fanii echipei clujene. „În primul rând dedic golurile mele fanilor, pentru că susținerea lor înseamnă foarte mult pentru mine. Sunt foarte fericit când îmi aud numele scandat din tribune și acest lucru mă motivează. Apoi mă gândesc tot timpul și la familia mea, pentru că știu că îi fac fericiți”, afirmă ivorianul. Kone, 50% șanse să joace
Situația lui Yssouf Kone este în continuare incertă, acesta nefiind încă recuperat după accidentarea din meciul cu FC Copenhaga. „Marți dimineața vom decide dacă Yssouf Kone va pleca în Olanda. El a început să facă alergări, dar îl vom duce numai dacă vom fi siguri că va putea să joace. Șansele să plece cu noi sunt acum de 50-50%”, a declarat aseară președintele Mureșan.
„Sunt foarte mulțumit de cum joacă Traore. L-am adus personal din Africa și mă bucur că și-a demonstrat valoarea”, Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj 5 goluri a marcat Lacina Traore în acest debut de sezon: 3 în campionat, 1 în Europa League și 1 în Cupa României
Pleacă azi în Olanda
Clujenii vor pleca spre Eindhoven în această după-amiază, la ora 17:00, cu o cursă charter. Meciul cu PSV e joi, de la ora 20:00, în direct pe Sport.ro. „Un egal ar fi excelent pentru noi, o victorie ar fi fantastică”, a spus Iuliu Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER